17 gloante la Revolutie, 18 ani de uitare

Familia unui revolutionar clujean este nevoita sa suporte costurile tratamentului lunar, care se ridica si pina la 4.000 de lei, in ciuda gratuitatii prevazute de lege.

Ciuruit de gloante in 24 decembrie 1989, clujeanul Mircea Emilian Rusu se zbate in prezent intre viata si moarte pe patul unui spital din Cluj-Napoca, unde medicii i-au mai dat cel mult trei luni de viata. Dupa 18 ani de chinuri, in care clujeanul a suferit peste 30 de interventii chirurgicale pentru refacerea picioarelor care au fost atinse de 17 gloante trase de o arma automata, lasindu-l fara masa osoasa in zona membrelor inferioare, Mircea Rusu nu mai are putere nici macar sa scrie pe o foaie de hirtie cum s-a intimplat tragedia care i-a schimbat viata.

Mircea Emilian a fost impuscat in seara zilei de 24 decembrie 1989, in Piata Cipariu din Cluj-Napoca, in timp ce se afla in masina personala si se indrepta catre Trustul de Constructii, unde era student stagiar. Avea atunci 30 de ani si era absolvent al Facultatii de Constructii Civile si Industriale. „A fost ciuruit - 17 gloante i-au strapuns ambele picioare, de la briu in jos. Unele gloante au trecut prin carne, altele i-au zdrobit osul. Toate oasele picioarelor i-au fost distruse complet. Picioarele lui i-au fost rana vie“, isi aminteste tatal sau, Vasile Rusu, acum in virsta de 78 de ani.

Ranitul a fost internat de urgenta in cadrul Spitalului Militar din Cluj-Napoca, unde, conform unei adeverinte eliberate de spital, la externare i-a fost recomandat un tratament de specialitate in cadrul unui spital de profil ortopedic. „Mi-au spus ca nu mai au ce sa-i faca. Daca nu il duc undeva in strainatate, moare“, isi aminteste tatal lui. Cu eforturi, acesta a reusit ca in februarie 1990 sa-l interneze in Clinica de Chirurgie a Ludwig Maximilians Universität München. Aici a fost tratat pentru pseudoartroza defectuoasa infectata extinsa, timp de trei ani si jumatate, prin intermediul unor proceduri speciale care puteau fi realizate doar la München. „Ii taia din spate si ii reconstruia picioarele. Am apelat la Serviciul de Ajutorare Maltez, la Crucea Rosie din Germania. Din Romania nu m-a ajutat nimeni cu nimic, nici macar cu un ac“, isi aminteste tatal sau, care este de profesie arhitect proiectant.

Aflat in Germania, a fost ajutat si de reprezentantii parohiei München, unde a fost angajat drept instalator, iar sotia sa, bucatareasa. Banii pe care ii primeau drept salarii erau virati direct in contul spitalului unde era internat fiul sau. „Parohul de München, al landului Bavaria, insotit de mai multi preoti, a intrat in spitalul de chirurgie din München si a trecut de la un pat la altul. Mircea era inchis intr-o capsula, ca intr-un computer, de plastic. I se vedeau toate ranile. Acestea nu au fost inchise complet timp de jumatate de an. Toate erau rani deschise. Vazindu-l acolo, a ramas surprins. Parohul de München nici nu stia de Romania, a intrebat unde e Romania“, spune Vasile Rusu. Ajutorul financiar prin intermediul bisericii a continuat, iar cazul sau a fost prezentat enoriasilor, toate donatiile fiind trimise direct spitalului pentru a suporta costurile operatiilor. „Timp de trei ani si jumatate a fost internat in Germania. Am facut 108 drumuri la volanul masinii din Romania pina in Germania in timpul asta. Dupa venirea in Romania, mergea la control in fiecare luna, timp de peste un an“, afirma Vasile Rusu.

La intoarcerea in tara din clinica din Germania, ranile pareau a fi vindecate, dar Mircea nu a mai putut sa lucreze. Treptat, starea sa s-a deteriorat. Din cauza anesteziilor repetate, a slabiciunii, noi infectii s-au generalizat, iar ultimul diagnostic stabilit este scleroza laterala amiotrofica, sindrom bulbar, traheostoma si ventilatie mecanica. „A avut 108 kg, un om puternic, va arat fotografiile lui din zilele bune. A ajuns ca nu mai putea ridica o galeata de apa dupa citiva ani. Treptat, nu a mai putut ridica galeata goala, nu a mai putut-o prinde de toarta, abia isi misca miinile, abia scrie la calculator. A ajuns sa paralizeze, nu s-a mai putut misca treptat. Vorbea tot mai greu, pina prin 2002- 2003, cind a ajuns sa vorbeasca atit de greu ca nici noi parintii nu il mai intelegeam, pina cind a amutit de tot. Boala a lucrat, l-a macinat de tot“, povesteste tatal revolutionarului. Acum l-a adus din nou pe patul de spital.

Vasile Rusu este nevoit sa vada cum fiul sau

se stinge, in ciuda eforturilor pe care

le-a facut in ultimii 18 ani
In cei 18 ani de la Revolutie, parintii clujeanului Mircea Rusu s-au luptat sa il tina in viata si nu au scutit nici un efort. Fara sa primeasca nici un fel de ajutor din partea statului roman. Tot echipamentul medical care il ajuta sa respire, care il tine in viata, a fost cumparat de ei. „In jur de 30.000 de euro am platit pentru toate aparatele de respirat, de expirat, de aspirat secretiile, sint cinci aparate in total. Acasa i-am cumparat pat cu telecomanda, masa speciala, toate medicamentele de care a avut nevoie“, spune Vasile Rusu. Pentru a face rost de acesti bani, batrinul a vindut garsoniera fiului sau si casa pe care incepuse sa i-o construiasca. „Am fost arhitect proiectant, am avut un salariu bun, toata viata am muncit si i-am construit o casa. Am reusit sa-i construiesc o casa, pina la zidarie, am turnat placa, dar mai sus nu am mai apucat sa fac nimic. Am vindut-o, au pus acoperisul noii proprietari. Am vindut-o sa am bani pentru medicamente“, spune el.

Lunar, intretinerea fiului sau costa intre 3.000 si 4.000 de lei, bani care sint cheltuiti cea mai mare parte pe medicamente. „Fiul meu primeste pensie de revolutionar, de la inceputul anului acesta, cite 1.200 de lei pe luna. Pina anul acesta nu am primit nimic. Il intretinem din pensia mea, din pensia sotiei, pentru a-i asigura medicamentele“, spune el.

In incercarile disperate de a obtine o recunoastere a drepturilor de care dispune fiul sau, ca ranit in Revolutie, Vasile Rusu a solicitat si a primit o adeverinta din partea Guvernului Romaniei - Secretariatul de Stat pentru problemele revolutionarilor din 1989, prin care se atesta faptul ca fiul sau beneficiaza de accesul gratuit la tratamente si medicamente. Actul, eliberat in ianuarie 2007, prevede ca, daca i-au fost solicitati bani pentru acordarea asistentei medicale, i-au fost incalcate drepturile prevazute de Legea nr. 341/2004.

Vasile Rusu spune ca acest document nu a fost luat niciodata in seama de reprezentantii spitalelor. „Hirtia? Nu o ia nimeni in seama. Nu a fost spital unde sa nu o fi prezentat, nimeni nu o ia in seama. «Asta e buna la veceu», mi s-a spus, nimeni nu o respecta. Daca Ministerul Sanatatii le-ar vira banii, ar respecta-o, dar asa, nu o respecta“, spune el. Asa ca toate cheltuielile sint suportate in continuare de familie.

Acasa, camera fiului sau este goala. Peste tot sint cutii cu medicamente si aparatura medicala. O parte sint duse la spital, cu fiul sau. „Si acum respira cu aparatul lui, nu cu cel al spitalului. Mincarea din spital nu o poate consuma, mincare ii trimit de acasa, nu consuma nimic de acolo, pina si betadina si serul le-am cumparat“, spune Vasile Rusu. „Clorura de sodiu, betadina, cutii intregi, le-am cumparat pe banii nostri. Acum am reusit de-am scapat cu 370 de lei. E mult, sa nu credeti ca e putin. Astea sint medicamentele pe o perioada scurta“, spune resemnat Vasile Rusu.

*
Medicamente cu bani de acasa

Chiar daca Mircea Emilian este internat la Spitalul de Boli Infectioase din Cluj, parintii sai spun ca tot ei trebuie sa plateasca pentru medicamente si toate cele trebuincioase. Fapt confirmat si scuzat de reprezentantii institutiei medicale prin lipsa banilor. „Oricare spital din tara are fondul de cheltuieli. Iar medicii stabilesc care este esentialul de medicamente, pentru fiecare bolnav in parte. Avem fonduri pentru medicamentele esentiale. As putea spune ca ne-ar trebui un fond dublu fata de cit avem acum, dar bunul-simt nu ma lasa. Si ministerul are un buget al sau. Pentru fiecare pacient, medicamentele esentiale le stabileste medicul sau. Fondurile sint limitate oriunde in lume. Stiti cum se spune: sanatatea nu are pret, dar are buget“, a declarat prof. univ. dr. Dumitru Cirstina, purtatorul de cuvint al Spitalului de Boli Infectioase din Cluj. Potrivit acestuia, exista situatii in care bolnavul este sfatuit sa cumpere si alte medicamente pe care spitalul nu le are, iar daca acesta doreste, le cumpara.